Cristian Lascu

Cercetător speolog

Prezentul nu există decât ca sfârșit și consecință a trecutului, ca început al viitorului.  Ce-a fost a fost, e o vorbă, și nu mai putem schimba nimic. Dar viitorul e plin de direcții, de opțiuni. În orizontul îndepărtat întrezărim viziunea, visurile și năzuințele. Dar până la ele avem nevoie de orizonturi mai palpabile, de un an, de cinci ani, căci altfel am trăi doar după azi pe mâine. Cu privirea înainte, arunc uneori și câte o privire peste umăr spre trecut. Văd un șir de borne, eșecuri și reușite. Mă ajută.

Peștera Movile

Alături de coechipierii mei, pasionați speologi, am descoperit multe peșteri remarcabile prin construcțiile minerale rare, săli și galerii spectaculoase, relicve arheologice și antropologice.

Dar cea mai norocoasă stea a mea s-a oprit deasupra unui puț minier adânc de 18 metri, săpat lângă orașul Mangalia, pentru o prospecțiune geotehnică. În fundul peșterii am descoperit un lac cu apă sulfuroasă termală. Explorarea ei cu scafandrul autonom ne-a condus pe mine și pe coechipierul meu Șerban într-un ecosistem unic, care nu avusese legătură cu suprafața. 35 de  specii noi pentru știință au fost identificate aici de speologi. Întrega comunitate troglobiontă are ca sursă trofică un fel de smântână ce plutește pe apă, cicsită de bacterii și fungi, ce folosec în metabolismul lor energia chimică ce rezultă din oxidarea hidrogenului sulfurat.

Acest gaz toxic pentru viețuitoare, se dovedește a fi în mica Peșteră Movile secretul vieții.

Descoperirea unică în lume în acel moment,  a fost subiectul a numeroasase articole științifice, inclusiv în prestigioasa revistă Science și răsfățată de media internațională. Documentarele BBC, Channel Four, National Geographic, Arte France i-au asigurat o popularizare unică.

Parcul Natural Văcărești

În 2011 am aflat despre 86 de specii de păsări semnalate de ornitologi în zona șantierului abandonat de la Văcărești. După o sumară documentare, i-am pasat noutatea unui  fotograf colaborator, Helmut Ignat, autorul unor albumne și articole despre specii sălbatice, mai ales păsăsri. Iar Helmut s-a pus serios pe treabă. În numărul din mai 2012 am avut în revistă articolul Delta dintre Blocuri care atrezit imediat un mare interes la publcul lar și la televiziunile cu audiență, care au făcut imediat reportaje despre năstrușnica deltă.

În articol s-a avansat propunera ca această oază de natură sălbatică din mijlocul sufocatei capitale să devină un parca natural. O idee ce a părut utopică ecologiștilor, biologilor și unor insituții de profil. Dar ministra mediului ne-a dat semnal verde să ne ocupăm de proeict. Am vorbit atunci cu Florin Stoican, expert în conservare și cu Dan Bărbulescu. Oengist la Salvați Dunărea și Delta. Acest nucleu de 4, am perseverat apoi în c epărea o realizare imposibilă. În mai 2013 am avut avizul Academiei Române, în mai 2014 Alpha Bank ne-a pus la dispoziție un sediu și observator pe marginea zonei Văcărești, în mai 2015 am avut și mult tergiversatul aviz la Primăriei Generale, ultima piesă sine-qua-non în dosaul voluminos al inițiativei.

În mai 2016 premierul României și-a pus semnătura pe Hotărârea de Guvern prin care Parcul Natural Văcărești devine din vis realitate legală. Un dar făcut naturii și oamenilor. În bilanțul cu plusuri și minusuri al vieții mele,  Parcul Natural  Văcărești, cu lebedele și cormoranii lui, cu șoimii, cu vidrele, vulpile și bizamii, dar mai ales cu minunata echipă care s-a constituit pentru  a-l declara și a-l administra, se află undeva în partea de sus a coloanei bune.

Jack Yves Custo

Deși am stat în preajma lui doar câteva săptămâni, Jaques Yves Cousteau m-a impresionat prin tinerețea pe care o avea la 82 de ani, prin proiectele pe care le desfășura sau doar dorea să le pornească. Era deja o legendă vie, în acel moment personalitatea nr. 1 a lumii.

Mi-a refuzat inițial propunerea de se implica în abordarea peșterilor în documentarele sale, pentru că, spune el, specializarea e cheia succersului. El era omul domeniului acvatic.

Dar după ce a văzut imaginile publicate de mine în revista lui m-a chemat și mi-a spus astfel:  La mond carstique  a ete forme goutte a goutte,  n ,est pas?  Cet a dire que ton royame souterain est seulment un part du mon empire de l eau du Terre!

Hai să facem serialul Peșteri!

O scurtă descrierea relizata de
Digi WORLD

Despre Cristian Lascu

Între noiembrie 2002 și octombrie 2014 am fost redactor șef al revistei National Geographic România. 12 ani de noi provocări și satisfacții, datorate excepționalei echipe redacționale și a colaboratorilor autori și fotografi. Alături de ei m-am străduit să promovez bogatul patrimoniu natural și nevoia de a-l proteja. Am fost avocatul unor specii emblematice pentru Carpați, precum ursul și râsul, al pădurilor, al peisajului sălbatic.

Când e vorba de reușite, constat că mai mereu le datorez unor colaboratori prieteni foarte capabili. Pot fi un bun coechipier și la nevoie probabil că și un bun conducător de echipă. Am verva comunicării și oarece condei. În plus, am învățat de la Cousteau să fiu vampir, să sug sânge proaspăt, să colaborez cât mai des cu tineri.

Nu pot uita câteva expediții de explorare a unor peșteri dificile din Carpați. Uneori am rămas neîntrerupt  sub pământ 3,4 zile și chiar 8. Prima expediție, în calitate de președinte al clubului de Speologie Focul Viu pe care tocmai îl înființasem  a fost în Retezatul calcaros. În zona Piule-Iorgovanu  am coborât în avene adânci, abisuri  de peste 100 de metri, unele cu gheață permanentă. Explorările cu scafandru în galeriile scufundate din Izverna,  Dobrogea, Valea Someșului Cald au fost cu emoții dar și rezultate deosebite.

Am avut primul pașaport pentru Occident abia după Revoluție, deci floarea tinereții am petrcut-o în patrie. În 1990 speologii americani mi-au oferit prilejul de a cunoaște extraordinara natură a Vestului sălbatic, unde am văzut 25 de parcuri naționale, dar și patru dintre primele 7 peșteri ale lumii.  Între ele, desigur Mammoth, de 600 km și trufandaua proaspăt descoperită, Lechuguilla, de peste 200 km, considerată și cea mai frumoasă din lume.

Atunci  am avut și imensa satisfacție de a domina concursul de fotografie speologică din cadrul Congresului din California.

Am petrecut timp de o lună de vis alături de fostul meu profesor de scufundare speologică, eminentul biolog Tom Iliffe, într-o expediție National Geographic de cercetare și fotografiere a peșterilor submarine din Bermude. Cave-diving de mare clasă, prin paradisuri minerale subacvatice, în ape calde și de limpezimea cristalului.

A doua expediție la Peștera Lechuguilla din New Mexico, alături de Șerban și trei exobiologi de la NASA, a durat aproape cinci zile și a fost plină de peripeții.

În 2012 am călătorit pe urmele lui Emil Racoviță în Țara de Foc, în Antarctica, pe malul Mediteranei și în peșterile Bihorului, în calitate de consultant pentru documentarul Exploratorul.

Și din tîrâmul ghețurilor, în locul cel mai fierbinte și arid de pe Terra. În 2014 am însoțit o expediție complexă în Podișul Gilf-el-Kebir, la peșteri și grote pictate în urmă cu 6-7000 de ani de vechii locuitori ai Saharei, pe când acest uriaș pustiu era verde și ospitalier.

O lecție despre cât de dramatic clima schimbă istoria. Dar iată, fără vreo schimbare ce nu ne aduce automat speranța.

Misiune și Valori

La începuturile conștientizării crizei ecologice de după 1970 au existat predicții sumbre privind viitorul societății omenești, iar unele modele matematice indicau un fel de sfârșit al lumii prin anii 2060-2080, ca urmare a unei umanități care nu mai e capabilă să pună în echibru resursele limitate, explozia demografică, poluarea.

Creșterea zero, considerată ca o unică soluție, era practic complet nerealistă. Ulterior au fost elaborate modele mai nuanțate și mai optimiste. La pachet cu ele a apărut noțiunea de dezvoltare durabilă, adică consumăm noi planeta, dar în așa fel încât să le rămână și generațiilor viitoare. Eu eram tânăr și plin de viață și m-a îmbărbătat cu acest colac de salvare. Dar de atunci încoace prea puține prilejuri de bucurie. Obiectivele conferinței de la Rio din 1992, numită atunci… cel mai important eveniment din istoria omenirii, o cotitură epocală,…etc ,  nu au fost atinse. Conferințele Rio+10, Rio+20…etc, că s-au numit Osaka, Bali, Copenhaga, Paris au consemnat doar eșecuri. Țările își urmează propriile interese și cooperarea rămâne o utopie. Lumea se înarmează de zor. Ca urmare în ultimele trei decenii s-au adâncit crizele – a solului, a apelor dulci, a pescuitului oceanic, a biodiversității. Și iată, s-au adăugat recent două ditamai crize, care înainte de anul 2000 nu erau în program: cea climatică și acum cea sanitară. Dezvoltarea durabilă, rebotezată sustenabilitate, este deocamdată un eșec ca politică de stat. Politicienii au dovedit că nu înțeleg, că orizontul lor limitat la campaniile electorale și sunt neputincioși să facă și altceva decât taifasuri globale, epocale sau nu. O butadă a lui Andre Malraux a devenit foarte populară: Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Nu știu dacă e chair așa. Dar cred că putem afirma cu certitudine: lumea viitoare va fi sustenabilă sau nu va fi deloc.

Soluția trebuie și poate să vină de jos în sus.

Cum? Între consumator, furnizor, producător se stabilește în mod natural o nouă simbioză. Dictată de piață, dar nu numai. Vom dezvolta o nouă  filozofiie  și a unei noi culturi la nivel de individ și de grup.

Cine? Eu, Dumneavoastră.

Când? Începând de mâine.

Contact